Mii de fermieri și crescători de ovine sunt mobilizați astăzi, 15 septembrie 2026, la București, în zona Pieței Victoriei. Nemulțumirea principală este legată de blocarea exporturilor de ovine și caprine vii, restricție care a fost prelungită până la 31 decembrie 2026 pe fondul măsurilor de combatere a pestei micilor rumegătoare.
Dar ce i-a scos, concret, pe oieri în stradă?
Cine a inițiat protestul?
De ce spun crescătorii că nu își mai pot vinde animalele în condiții normale?
Și, mai ales, care este rostul restricției și ce risc există dacă animalele sunt vândute sau transportate fără respectarea regulilor sanitare-veterinare?
Cine a inițiat protestul de la București
Mobilizarea pentru protestul din 15 septembrie a fost anunțată public de crescătorul de ovine Ionică Sterp, cunoscut în mediul online drept Ionică Ciobanul. Potrivit informațiilor publicate înaintea manifestației, apelului crescătorilor de ovine i s-au alăturat și fermieri din alte sectoare agricole.
În paralel, AUR a anunțat o acțiune proprie, „ziua porților deschise”, la sediul partidului din apropierea Pieței Victoriei, ceea ce a amplificat mobilizarea politică și publică din jurul manifestației.
Este însă importantă o diferență.
Faptul că un partid anunță participarea sau o acțiune în aceeași zonă nu înseamnă automat că partidul a inițiat protestul oierilor.
Din informațiile disponibile public, nucleul protestului este reprezentat de crescătorii de ovine și fermieri, iar Ionică Sterp a avut un rol important în mobilizarea acestora.
Jandarmeria Capitalei a precizat că manifestația din 15 septembrie nu a urmat procedura prevăzută de Legea nr. 60/1991 pentru declararea prealabilă a adunării publice. Autoritățile au anunțat filtre la intrările în București și verificarea legalității transporturilor de animale și produse agroalimentare.
De ce au venit oierii la București
Problema centrală este una economică.
Crescătorii de ovine din România depind în mare măsură de posibilitatea de a vinde animalele, inclusiv pe piețele externe.
România are un sector ovin important, iar exportul animalelor vii reprezintă o piață importantă pentru crescători.
Când accesul la această piață este blocat, efectul se transmite direct în fermă.
Animalele continuă să consume:
- furaje;
- apă;
- medicamente și produse veterinare;
- energie;
- forță de muncă;
- servicii;
- spațiu și pășune.
În același timp, crescătorul nu mai poate face vânzarea planificată.
Aici apare principala nemulțumire a oierilor.
Ce restricție a fost impusă de fapt?
Aici trebuie făcută o precizare foarte importantă.
Nu există o regulă simplă prin care România a interzis tuturor fermierilor să își vândă orice oaie.
Restricția principală impusă de Comisia Europeană privește circulația ovinelor și caprinelor vii din România către destinații din afara României, către alte state membre sau către țări terțe.
Decizia de punere în aplicare (UE) 2026/1387, adoptată la 17 iunie 2026, a extins interdicția până la 31 decembrie 2026.
Cu alte cuvinte, problema cea mai gravă pentru crescători este că animalele vii nu mai pot fi trimise normal la export.
Separat, România a introdus și restricții privind mișcarea animalelor în interiorul țării, în contextul măsurilor sanitare-veterinare.
În perioada carantinei naționale instituite în iulie, ANSVSA a permis, în anumite condiții, transportul direct din exploatații sau centre de colectare către abatoare, pe baza aprobărilor necesare.
De ce a fost interzis exportul?
Motivul oficial este pesta micilor rumegătoare – PMR.
Este o boală virală care afectează în special ovinele și caprinele și care poate produce pierderi economice importante.
Comisia Europeană consideră că apariția unui focar poate genera un risc serios de răspândire către alte exploatații.
În decizia oficială din 17 iunie, Comisia explică faptul că noul caz din România a fost considerat o recurență a infecției cu virusul pestei micilor rumegătoare într-o zonă care nu fusese anterior afectată și că existau informații limitate privind originea focarului.
Pe baza evaluării epidemiologice, Comisia a concluzionat că există un risc ridicat de răspândire suplimentară în România, în Uniunea Europeană și în țări terțe.
De aici vine logica restricției:
dacă animalele circulă, virusul poate circula odată cu ele.
Iar un transport care pleacă dintr-o exploatație aparent sănătoasă poate reprezenta un risc dacă animalele au fost infectate sau expuse și boala nu a fost identificată încă.
Dar dacă animalul pare sănătos?
Aici este una dintre cele mai complicate probleme.
Un crescător poate spune:
„Oile mele sunt sănătoase. De ce să nu le vând?”
Problema este că măsurile sanitare-veterinare nu se bazează exclusiv pe aspectul exterior al animalului.
Într-o epidemie, autoritățile încearcă să controleze circulația animalelor între exploatații, tocmai pentru a preveni răspândirea unei boli înainte ca toate cazurile să fie identificate.
Comisia Europeană a invocat inclusiv necesitatea prevenirii răspândirii virusului către alte state membre și către țări terțe.
Prin urmare, restricția nu spune:
„Toate oile din România sunt bolnave.”
Spune, în esență:
„Există un risc epidemiologic suficient de mare încât circulația lor trebuie limitată.”
Aceasta este o diferență esențială.
Care este riscul dacă un fermier vinde sau transportă animalele ilegal?
Aici situația devine serioasă.
În perioada restricțiilor, autoritățile au intensificat controalele asupra transporturilor de animale.
ANSVSA a anunțat filtre rutiere și intervenție în cazul transporturilor clandestine, iar animalele depistate într-un transport ilegal pot fi reținute și verificate sanitar-veterinar.
Riscurile nu sunt doar comerciale.
Un transport ilegal poate:
- răspândi boala către o altă fermă;
- contamina alte animale;
- genera restricții suplimentare într-o zonă;
- compromite eforturile de eradicare;
- atrage sancțiuni;
- duce la blocarea sau reținerea animalelor;
- produce pierderi financiare importante pentru crescător.
De aceea, un fermier nu ar trebui să transporte animale „pe cont propriu”, fără documentele și aprobările necesare, doar pentru că a găsit un cumpărător.
De ce oierii spun că sunt loviți economic
Aici este partea în care nemulțumirea lor are o logică economică foarte clară.
Înaintea restricțiilor, o parte dintre animale erau cumpărate pentru export, inclusiv pentru piețe din țările arabe.
Când această piață dispare, fermierul rămâne cu animalele în fermă sau este împins către piața internă.
Iar dacă cererea internă nu poate absorbi aceeași cantitate de animale, prețul poate scădea.
Presa a relatat cazuri în care crescătorii au reclamat scăderi importante ale prețurilor oferite la abator, comparativ cu prețurile pe care le obțineau prin export.
Problema devine astfel una de cash-flow.
Fermierul are costuri în fiecare zi, dar nu mai poate transforma efectivul în venit în ritmul obișnuit.
De ce nu se aplică pur și simplu restricția doar în județul unde există focarul?
Aceasta este una dintre cele mai importante întrebări ridicate de crescători.
Din punctul de vedere al fermierilor, dacă focarul este localizat, de ce trebuie afectată întreaga țară?
Chiar autoritățile române au contestat caracterul proporțional al măsurii.
Președintele ANSVSA, Alexandru Bociu, a catalogat măsura drept disproporționată și a susținut necesitatea unor soluții care să permită continuarea activității fermierilor din zonele fără risc.
Pe de altă parte, Comisia Europeană susține că analiza nu se bazează doar pe localizarea unui singur focar.
În decizia sa, Comisia spune că trebuie luate în calcul atât situația epidemiologică din zona afectată, cât și situația generală a virusului pe teritoriul statului membru și riscul de răspândire suplimentară.
Așadar, aici există o diferență reală de abordare:
Fermierii și autoritățile române: susțin că măsura națională este prea largă și produce pierderi economice disproporționate.
Comisia Europeană: susține că riscul epidemiologic justifică limitarea circulației animalelor la nivel național.
Ce „se ascunde” în spatele restricției?
Dacă prin această întrebare înțelegem dacă există o dovadă că în spatele restricției se află un plan secret împotriva oierilor români, nu există în informațiile oficiale consultate o asemenea dovadă.
Există însă câteva aspecte care merită analizate critic.
Primul este proporționalitatea măsurii.
De ce este afectat întregul sector dacă focarele sunt localizate?
Al doilea este impactul economic.
Cine suportă costul unei restricții sanitare necesare: statul, crescătorul sau întreaga industrie?
Al treilea este regionalizarea.
Dacă anumite zone pot demonstra că sunt libere de boală și că animalele sunt controlate, poate fi justificată o abordare mai flexibilă?
Al patrulea este trasabilitatea animalelor.
Cu cât autoritățile pot demonstra mai bine originea, starea sanitară și traseul unui animal, cu atât devine mai ușor să fie aplicate restricții precise, nu generale.
Acestea sunt întrebări legitime de pus.
Dar ele nu trebuie transformate automat în concluzia că „cineva vrea să distrugă oieritul românesc”.
Pentru o publicație serioasă, diferența dintre întrebare, suspiciune și fapt demonstrat trebuie păstrată foarte clar.
De ce este atât de important exportul pentru oieri?
Pentru că România are un sector ovin important și accesul la piețele externe poate reprezenta o sursă majoră de venit pentru crescători.
În 2025, România a exportat aproximativ un milion de ovine vii către piețe din afara Uniunii Europene în primele zece luni, potrivit datelor citate de presa economică pe baza informațiilor ANSVSA.
Pentru fermier, diferența dintre o oaie vândută la export și aceeași oaie vândută într-un circuit intern poate fi foarte importantă.
Dacă exportatorii dispar din piață, concurența pentru cumpărarea animalelor scade.
Iar când oferta rămâne mare și cumpărătorii sunt mai puțini, presiunea asupra prețului crește.
Ce vor, de fapt, oierii?
Dincolo de mesajele politice care au apărut în jurul protestului, revendicarea economică de bază este relativ simplă:
să își poată vinde animalele și să nu fie lăsați să suporte singuri costul restricțiilor sanitare.
Crescătorii cer soluții pentru reluarea exporturilor, regionalizare, măsuri de sprijin și o strategie care să permită sectorului să supraviețuiască până la ridicarea restricțiilor.
În paralel, autoritățile au discutat inclusiv despre vaccinare țintită, monitorizare și forme de sprijin financiar pentru crescători. În august, ANSVSA preciza că abordarea era bazată pe regionalizare tehnică și vaccinare țintită, nu pe vaccinarea în masă a tuturor ovinelor.
De ce nu poate fi ignorat riscul sanitar?
Este la fel de important să nu prezentăm problema doar din perspectiva pierderilor fermierilor.
Dacă virusul se răspândește, consecințele pot fi și mai mari.
Un focar nou poate însemna:
mai multe restricții → mai multe animale blocate → mai multe costuri → pierderea piețelor externe → scăderea încrederii cumpărătorilor internaționali.
De aceea, controlul bolii are și o logică economică.
Dacă România pierde controlul epidemiologic, exporturile nu se vor relua mai repede.
Dimpotrivă, pot apărea restricții și mai severe.
Problema reală: cum găsești echilibrul?
Aici se află, de fapt, miza protestului.
Nu există doar două variante:
ori lăsăm toate animalele să circule, ori blocăm tot sectorul.
Există și o a treia direcție: un sistem cât mai precis de identificare a zonelor cu risc, monitorizare, testare, trasabilitate, regionalizare și control al transporturilor.
Dacă un județ sau o zonă poate demonstra că nu are circulație activă a virusului, întrebarea dacă animalele de acolo pot fi comercializate în condiții controlate devine legitimă.
În același timp, orice relaxare trebuie făcută astfel încât să nu transforme o zonă liberă de boală într-una afectată.
Concluzie: protestul oierilor are la bază o problemă economică reală
Protestul de la București nu poate fi explicat doar prin politică.
În spatele manifestației există o problemă economică reală pentru crescătorii de ovine: restricționarea circulației și blocarea exporturilor până la 31 decembrie 2026 le limitează accesul la una dintre cele mai importante piețe de desfacere.
Pe de altă parte, restricția nu a fost introdusă oficial pentru a împiedica oierii să facă bani, ci pentru controlul unui risc sanitar-veterinar asociat pestei micilor rumegătoare.
Adevărata întrebare nu este, așadar, dacă trebuie controlată boala.
Boala trebuie controlată.
Întrebarea este dacă măsurile aplicate sunt proporționale, suficient de bine țintite și însoțite de mecanisme care să nu împingă crescătorii spre faliment.
Iar aici există loc pentru dezbatere.
Oierii vor să vândă.
Autoritățile vor să prevină răspândirea bolii.
Comisia Europeană vrea să protejeze sănătatea animalelor și piața europeană.
Soluția durabilă ar trebui să fie aceea care reușește să facă toate cele trei lucruri în același timp: să țină boala sub control, să permită comerțul acolo unde riscul poate fi demonstrat ca fiind acceptabil și să nu lase costul întregii crize pe umerii crescătorului.
